Restituire bani zboruri anulate RyanAir

Restituire bani zboruri anulate RyanAir
Incepand cu perioada starii de urgenta (cauzata de pandemia COVID-19), atat RyanAir cat si alti operatori de zbor au anulat o mare parte din zboruri, urmand sa restituile clientilor banii platiti. Insa, din cauza numarului mare de solicitari si din cauza pandemiei, restituirea banilor a fost facuta cu mari intarzieri, pentru unele persoane nefiind restituiti banii nici pana in prezent.

Daca am fost informati despre anularea zborurilor, trebuie sa facem o cerere de rambursare a banilor (refund), linkul aflandu-se in mailul de informare primit. Acolo vom putea alege daca dorim restituirea banilor sau daca dorim sa reprogramam zborul. Majoritatea operatorilor de zbor, inclusiv RyanAir, nu ofera reduceri in acest sens pentru a influenta decizia clientilor de a reprograma zborul.

Important! Daca biletul achizitionat are zboruri dus-intors iar un segment a fost anulat, compania este obligata sa permita anularea ambelor zboruri si restituirea banilor. NU se poate obliga consumatorul sa plateasca un segment de zbor cat timp celalalt a fost anulat.

Cererea de restituire a banilor trebuie facuta completand formularul dedicat, daca facem aceasta cerere pe chat sau telefonic la relatii cu clientii exista posibilitatea sa nu fie inregistrata cererea noastra.

Ce alegem in cazul unui zbor anulat, voucher sau bani?

In cazul zborurilor anulate, RyanAir cat si alti operatori de zbor, ofera posibilitatea de a primi un voucher (care va putea fi folosit pentru achizitionarea serviciilor operatorului respectiv) sau de a avea restituita suma platita. In cazul RyanAir, voucherul este valabil un an si il primim imediat cum cererea refund a fost aprobata. Daca nu dorim voucherul, putem alege sa primim banii platiti pe card (ignorand tentativele celor de la RyanAir de a ne convinge sa alegem voucherul).

Cat dureaza restituirea banilor la RyanAir in cazul unui zbor anulat?

Conform site-ului oficial RyanAir, termenul de rambursare este de maxim 7 zile lucratoare insa, avand in vedere pandemia COVID-19 si numarul zborurilor anulate, rambursarea dureaza mult mai mult. Conform informatiilor obtinute, rambursarea dureaza in aceasta perioada, in media, intre 2 si 3 luni. Conform unui cititor, in cazul zborurilor anulate din aprilie, in urma mai multor sesizari facute catre RyanAir, suma a fost restituita dupa 2 luni.

Sesizari si reclamatii RyanAir

Daca dorim sa facem o sesizare la RyanAir, putem accesa site-ul oficial RyanAir.com – Help – Help Centre – Contact Us – Chat Now – aici putem afla informatii de la un Bot 24/7 insa daca dorim sa discutam cu un agent o putem face in urmatoarele intervale, ora Romaniei:

  • L – V 09:00 – 00:00
  • Sambata: 11:00 – 21:00
  • Duminica: 12:00 – 21:00

Folosind chatul online, avem posibilitatea sa vedem cat timp trebuie sa asteptam pana vom putea discuta cu un agent RyanAir.

Restituire bani zboruri anulate RyanAir

Daca nu suntem multumiti de rezolutia oferita de RyanAir, este important de stiut ca nu putem face o sesizare la ANPC/OPC deoarece RyanAir este o companie care nu are sediul in Romania insa putem sesiza problema avuta catre ECC Romania (Centrul European al Consumatorilor din Romania). ECC Romania nu poate sanctiona operatorul respectiv insa poate ajuta la solutionarea problemei pe cale amiabila. Sesizarile se pot face pe eccromania.ro – sectiunea Sesizari.

In urma sesizarilor multiple facute catre ECC Romania de clientii RyanAir, a fost primit urmatorul raspuns:

Din păcate, până la sfârșitul lunii august 2020 nu mai putem interveni în litigiile cu Ryanair Ltd. pentru o soluționare pe cale amiabilă.

În 22.06.2020 colegii din Irlanda ne-au informat că sunt în legătură cu serviciul juridic al Ryanair încă din luna martie, iar înainte de această informare au purtat o nouă discuție cu operatorul și au aflat că acesta intenționează să rezolve toate solicitările valide de rambursare în următoarele 8 săptămâni, prin urmare, consumatorii ar trebui să primească banii până cel târziu la sfârșitul lunii august.

În aceste condiții, colegii din Irlanda au hotărât să nu contacteze Ryanair până la sfârșitul lunii august în legătură cu orice reclamație legată de rambursările datorate ca urmare a anulărilor provoicate de pandemie.

Din acest motiv, nu avem cum să trimitem niciun caz către ECC Irlanda, întrucât aceștia nu vor contacta Ryanair Ltd. pentru a grăbi procesul de rambursare.

Îmi pare rău, atât timp cât colegii din Irlanda nu vor accepta aceste cazuri, noi nu avem ce să facem, decât să așteptăm, în acest caz până la mijlocul lunii august.

Vă rog să reveniți, în consecință, la mijlocul lunii august, în cazul în care nu primiți banii până la acel moment.

Restituire bani zboruri anulate RyanAir

Asadar, intarzierea restituirii banilor in cazul zborurilor anulate RyanAir este o situatie cunoscuta iar banii vor fi restituiti intr-un final. Lasati un comentariu in sectiunea de mai jos daca aveti nelamuriri despre acest subiect.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

2 COMENTARII

  1. Am un voucher Ryanair scazut in Iunie 2021. Agenzia Trens Marian din Braila de unde am cumparat bilietul nu vrea sa imi dea banii ,spunindu-mi ca s-a prelungit cu 6 luni. Ce pot sa fac pentru recuperarea banilor? Pot face eu cererea de restituire la Ryanair? Multumesc.

    • Nu stiu cum se procedeaza in cazul acesta avand in vedere ca nu este un bilet de avion achizitionat direct ci prin agentie, va recomand sa va consultati cu cei de la ANPC in acest sens.